Ghita Laurentiu Daily Sketch blog

21/06/2007

DEC-1989 Amintiri din viaţa unui securist recrut…

Filed under: Jurnal, Revoluţie — Tags: , , , , — laurghita @ 17:05

Azi normal toţi aveam zi de instrucţie dar suntem consemnaţi în unitate tot efectivul – ordin de sus. Suntem de o săptămână în stare de necesitate, următorul ordin poate fi stare de război sau revenirea la normal. Tot de atâta timp unitatea asta de securitate parcă a devenit o închisoare, ceilalţi soldaţi (inclusiv fratele meu) nu prea se sinchisesc sau nu lasă să se vadă, însă eu fierb; înainte, în fiecare zi ieşeam şi aduceam ziarele, mai vedeam lumea, oraşul, mai auzeam o şuetă la poştă, etc.
Alaltăieri şi ieri am fost să iau ziarele cu maşina unităţii, ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată, se oprea la poştă, mă ,,paraşuta”, eu fugeam şi ridicam ziarele, corespondenţa apoi hopa sus în maşină spre unitate, ăsta era ordinul, contact minimal cu exteriorul. În toate, la radio, la televizor aceleaşi vechi osanale către Ceauşescu şi Partid însă în grupajele de ştiri se strecurau nişte informaţii foarte vagi despre nu ştiu ce bătăi pe la Timişoara, huligani… Dacă a ajuns să se pomenească public aşa ceva, să treacă de cenzura securistă, înseamnă că se întâmpla ceva important acolo.

Ieri.
La noi era obiceiul vizionării în mod colectiv a transmisiilor politice ca apoi să puteam conspecta în caietele noastre de politică cuvântările Tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi ce am reţinut, în mare parte din ele, astfel că ieri comandanţii noştrii au avut proasta inspiraţie să ne adune pe toţi militarii în termen să vizionăm un discurs televizat în direct. Bucuria noastră că mai scăpăm de cel puţin o oră de instrucţie de pe platou.

Nu ştiam că va fi ultimul.

Intrasem în cantină printre ultimii aşa că m-am ales cu un loc în faţă, prea aproape de televizor, toţi se înghesuiau să stea mai în spate, ca să nu fie surprinşi aţipind. Aţipeala este o religie, în armată somnul niciodată nu este îndeajuns. A vorbit Preşedintele ce a vorbit… şi a venit bâlba cea mare, microfoanele de atmosferă au captat nişte strigăte, părea că preşedintele îşi înghiţise limba, în spatele lui după perdele se ghicea o agitaţie stranie. O privire de ansamblu neinspirată, fiind în direct cenzura nu reacţiona aşa de repede, a camerei de filmat asupra mulţimii adunate, nu se mai auzeau clasicele lozinci şi atunci toţi am înţeles, inclusiv căpitanul-locţiitor politic pe unitate, – care imediat a sărit la televizor şi la stins:
– Gata, hai toată lumea afară la instrucţie, MIŞCAŢI-VĂ !
Toţi ne-am dat seama că-i este frică, din înghesuială începuse să se audă voci dezaprobatoare. De fapt, la o adică toţi ne cam speriaseră, ne gândeam ce or fi păţit oamenii de la demonstraţie, probabil oamenii au început să se răscoale încă de la Timişoara. Ne temeam că or să înceapă măsurile de represiune dar cel mai mult tremuram pentru noi înşine că eram o unitate de securitate, fancţiunea ce mai urât privită a armatei ce avea datoria să apere integritatea Partidului Comunist Român şi în particular secretarul său general adică Nicolae Ceauşescu, după cum juraserăm. Ne era groază. Poate o să ajungem să lovim chiar în rudele noastre, unii erau soldaţi chiar din oraşul în care eram încartiruiţi, părinţii puteau fi de cealaltă parte a baricadei. Toţi eram nervoşi, ne gândeam la ghinionul de a face armată tocmai în aceea perioadă tulbure şi mai ales de a o face la securitate.
– Caporal Ghiţă !
– Ordonaţi tov’ lent’ major.
– Ia-ţi geanta şi hai să ridici ziarele de la poştă. Vezi că tov. maior este bolnav, îi vei duce ziarele acasă. Hai, fugi !
– Am înţeles.
O întoarcere la stânga, după ce am salutat semiregulamentar, am făcut trei paşi de defilare din care corect numai primul – că ce naiba îmi permiteam eram caporal bătrân nu orice târâtură de tilicar – ş-am luat-o la fugă, asta de la mine pentru că doream să fiu cât mai repede “afară”. Dar minciuna cu comandantul bolnav n-am crezut-o, un om ca el, cel mai solid din unitate, un zdrahon ce putea trage cu mitraliera de companie din picioare, să se îmbolnăvească aşa de pe ieri pe azi ?! Precis s-a îmbătat, ăsta-i răspunsul, acum şi-a găsit şi el când totul este nesigur, când trebuie să ai mintea limpede, sau mai ştii, poate tocmai de aceea că-şi simte sfârşitul. Dumnezeule ! Şi el este cel care ne comandă. Să mă aştept la ce-i mai rău ? Asta a fost ieri.
Azi, din fuga dubiţei nu am putut observa prea multe. Doar când am coborât la poştă parcă totuşi eram priviţi mai insistent decât altădată.

va urma…

Advertisements

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: